balada

luase barda
plecase-n padure
lua o butura
si lacrimind
facu din ea
un chip de chin.

in toamna tirzie
ciuta striga dupa ciuta

caldura din casa
caldura din suflet
dadeau mingaieri 
 de aduceri aminte.

doina din suflet
curge tacuta
de sub alb plamadeste
 plina de viata
fecioara dorita.

se auzea din sine
cintec batrin.
pamintul simte
de vrea sa faca
sa sara din el
un spin,
o imbratisare
o imugurire
o forma de viata
din iarna alba
ca o prevestire
din cicluri naturale
o nemurire.